Peste 13 milioane de decese în întreaga lume, cauzate anual de probleme de mediu

Poluarea aerului are impact atât asupra planetei cât asupra sănătății oamenilor. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății(OMS), arderea combustibililor fosili cauzează poluarea aerului, care ucide la nivel global 13 oameni în fiecare minut din cauza cancerului pulmonar, a bolilor de inimă și a accidentelor vasculare cerebrale. Peste 13 milioane de decese în întreaga lume sunt cauzate anual de probleme de mediu care ar fi putut fi evitate. De Ziua Mondială a Sănătății, celebrată în fiecare an pe 7 Aprilie, îndemnul OMS este „să înlăturăm poluarea aerului, apei și a hranei! Pentru un viitor sănătos!”

Peste 13 milioane de decese în întreaga lume, cauzate anual de probleme de mediu

Din 1950 este marcată Ziua Mondială a Sănătăţii. În acest an tema principală a fost dedicată sănătății planetei noastre, iar OMS a tra sun semnal de alarmă, având în vedere că aproximativ 1,8 miliarde de persoane folosesc servicii din unități sanitare care nu dispun de servicii de apă de bază, iar 800 de milioane de persoane folosesc servicii din unități sanitare care nu au toalete.

Deșeurile medicale gestionate în condiții nesigure prezintă numeroase riscuri pentru cadrele medicale și pentru comunitatea din apropiere, inclusiv riscul de rănire prin înțepare cu acul, transmiterea de boli infecțioase (cum ar fi hepatita B și C) și inhalarea de substanțe cancerigene cancerigene, generate prin arderea deșeurilor medicale din plastic.

Este nevoie de regândirea programelor care vizează schimbările climatice, alimentația sănătoasă, consumul de tutun, apă poluată și salubrizarea inadecvată, este de părere ministrul Sănătății.

,,Numai împreună, uniți, autorități și cetățeni, vom putea proteja planeta și sănătatea noastră. Criza climatică se transformă și în crize de sănătate. Deciziile noastre, fie că sunt ele politice, sociale sau comerciale au consecințe directe asupra vieții noastre și a planetei”, a declarat prof.dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății

Antibioticele și alte antimicrobiene administrate oamenilor, animalelor și plantelor pătrund în mediul înconjurător și în apa noastră potabilă sub formă de deșeuri și ape reziduale, răspândind organisme rezistente la medicamente. Acest lucru provoacă o creștere a apariției așa-numitelor superbacterii care sunt rezistente la mai multe tipuri de tratamente antimicrobiene.

Planeta noastră, Sănătatea noastră!

Protejați planeta și sănătatea noastră, a tuturor. Nu avem o altă planetă, acesta este mesajul OMS. Și pe bună dreptate, poluarea aerului reprezintă unul dintre cele mai periculoase riscuri pentru sănătate din lume. Cercetări recente au arătat că efectele poluării aerului scurtează viața oamenilor din întreaga lume cu o medie de aproape trei ani. Este cunoscut faptul că expunerea pe termen lung la poluarea aerului sporește riscurile bolilor cardiovasculare și respiratorii.

Poluarea aerului poate contribui la pierderea mirosului, lucru care poate avea un impact grav asupra calității vieții unei persoane, făcând extrem de dificilă gustarea alimentelor, detectarea pericolelor aeriene din mediu și îndeplinirea altor funcții dependente de simț, iar poluarea din casă duce la alergii. Amploarea fenomenului alergic a crescut foarte mult şi în România, cei mai afectaţi fiind copiii, adolescenţii şi tinerii. 

„După doi ani grei de muncă epuizantă și incertitudine sub semnul pandemiei de COVID-19, medicii, asistentele și personalul auxiliar din cele 19 spitale și peste 600 de cabinete medicale școlare administrate de Primăria Municipiului București, prin ASSMB - Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, sunt și astăzi la datorie, gata să facă în continuare tot ceea ce ține de ei pentru a asigura pacienților cele mai bune condiții de îngrijire și tratament”, a precizat Oana Sivache, Director General Adjunct ASSMB, care le-a urat „La Mulți Ani!” tuturor medicilor, asistenților medicali și personalului auxiliar din cele 19 spitale și peste 600 de cabinete școlare administrate de PMB, prin ASSMB.

 Foto: https://www.who.int/images/default-source/campaigns/world-health-day/whd_a3-poster_black-1.jpg?sfvrsn=46abbfae_16