8 pacienți au murit în urma incendiului de la Institutul Național de Boli Infecțioase,,Matei Balş”

Incendiul de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, unitate de referință în România care tratează pacienții de COVID-19, nu doar că a ucis oameni nevinovați, dar a readus în atenție rănile mai vechi ale sistemului medical, netratate, ignorate după mari tragedii precum cea de la Colectiv sau de la Spitalul Județean Neamț. Și nu puțini sunt cei care lucrează în Sănătate și care spun că astfel incendii în spitale vor mai fi, în contextul actual al pandemiei, în care cele mai multe îngrijesc pacienții cu COVID-19 , cu necesar mare de oxigen.

 8 pacienți au murit în urma incendiului de la Institutul Național de Boli Infecțioase,,Matei Balş”

Astăzi a fost confirmat de către Ministerul Sănătății cel de-al optulea deces după incendiul de la Institutul „Matei Balș”,  care a survenit la un bărbat de 87 de ani, cu o formă severă de infecție cu SARS-CoV-2. Pacientul a fost internat în pavilionul V al unității sanitare, la un etaj superior. Acesta a fost diagnosticat cu o formă severă de infecție cu SARS Cov-2 și prezenta multiple comorbidități”, a anunțat MS.

Finalizarea anchetei medico-legale poate stabili cauzele decesului pacientului, adică dacă are legătură de cauzalitate cu incendiul care a izbucnit vineri la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș din Capitală.

Potrivit Centrului Operativ pentru Situații de Urgență, în urma incendiului  au fost transferați în alte unități sanitare: : 11 pacienți, stare stabilă, staționară la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București,4 pacienți - 2 pacienți în stare generală bună, urmează să fie externați în zilele următoare; 1 pacient în stare stabilă, stare staționară; 1 pacient în stare gravă (ATI), stabil în prezent la Spitalul Universitar de Urgență  București,  6 pacienți în stare stabilă, staționară la Spitalul Universitar de Urgență „Elias”, 6 pacienți: 2 pacienți în secția ATI (1 pacient în stare stare gravă, 1 pacient în stare stabilă), 4 pacienți în stare stabilă la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”, 3 pacienți în stare stabilă (ATI) la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”, 4 pacienți SMC - 2 pacienți în secția ATI, ambii stare gravă/intubați; ROL2 - 2 pacienți în stare stabilă, din care 1 pacient urmează să fie externat la Spitalul Militar Central, 3 pacienți în stare stabilă la Spitalul „Witting”, 4 pacienți - 2 pacienți în stare staționară, 2 pacienți în secția ATI (1 pacient stabil, neintubat si 1 pacient intubat, în stare gravă) la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, 1 pacient intubat (ATI) în stare critică la Spitalul MAI „Dimitrie Gerota”, 3 pacienți, în stare stabilă la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca și 3 pacienți, în stare stabilă la Spitalul Monza.

Dr. Sorin Gabriel Ungureanu, președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), a participat astăzi la dezbaterea online „Spitalele din România ÎNCOTRO? Actul Medical vs. Infrastructură”, organizată de Colegiul Medicilor din România, în contextul tragediei incendiului de la Institutul „Matei Balș” și a declarat că „principalele lucruri care ar trebui făcute pentru a preveni apariția unor tragedii, este, pe lângă aflarea cât mai rapidă a cauzelor ce au dus la apariția lor, pentru putea lua măsuri concrete în vederea preîntâmpinării lor , să conștientizăm necesitatea autoevaluării propriei activități, a eficacității și a eficienței serviciilor pe care le oferă, raportându-se la anumite reglementări, și standarde, nu neapărat de calitate, sunt standarde de cost , o multitudine de lucruri care ar trebui luate în calcul. Ar trebui să ne preocupăm foarte mult atât în rândul medicilor, cât și al celorlalți participanți la actul medical, să ne concentrăm asupra unui pericol care ne paște pe toți și pe care nu întotdeauna îl conștientizăm, respectiv rutina”.

Medicii și asistenții medicali vor să lucreze în condiții de siguranță, e un lucru cert, iar pacienții vor să se simtă în spitale în siguranță. Toți se întreabă câte spitale au autorizație ISU și care sunt acestea. ,,Poate nu vrem să fim următorii eroi sau victime! Vrem să ne facem meseria în condiții normale! Poate vrem să cerem odată și odată să ni se asigure condiții NORMALE de lucru, să nu ne gândim că oricând putem sări în aer”, a scris pe pagina sa de facebook dr. Laura Zarafin, medic anestezist la Spitalul Colentina.

,,Din tragedie în tragedie, din lipsă de respect pentru aproapele nostru, din lăcomia de arginți se nasc monștri și mor suflete nevinovate. Mâine va fi o școală. Câte au avizul ISU, câte au avizul DSP, câte au medic și asistent la cabinetul medical de pediatrie? Săraci, neștiutori adulți, părinți, aparținători. E alegerea voastră! Acum a fost M. Balș”, a postat pe facebook Eugenia Marie-Jeanne Curelescu, fost asistent medical școlar.