Simin Florescu ,,Este normal să fim concentrați acum pe această pandemie COVID-19 care a determinat un dezastru planetar în ultimii ani”

Atlasul Virusurilor, prima expoziție 3D din România care explorează universul invizibil al virusurilor, inaugurată la Art Safari prezintă opt virusuri, SARS-CoV-2 fiind cap de afiș. ,,Pandemia COVID-19 este încă un semnal de alarmă în ceea ce privește faptul că bolile infecțioase pot reprezenta o amenințare asupra sănătății la nivel global. În ultimii 30 de ani, au apărut peste 30 de boli infecțioase noi și ne confruntăm și cu (re)-apariția unor afecțiuni virale grave, care se extind ca incidență sau arie geografică”, a declarat dr. Adrian Marinescu, medic infecționist și directorul Institutului Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș”.

Simin Florescu ,,Este normal să fim concentrați acum pe această pandemie COVID-19 care a determinat un dezastru planetar în ultimii ani”

Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC) și MSD România a organizat o conferință de presă în cadrul expoziției “Atlasul Virusurilor”, unde au fost expuse SARS-CoV-2 Ebola, HIV, HPV, virusul urlian (oreionului), virusul rujeolic, rubeolic și virusul variolei maimuței, opere realizate cu ajutorul tehnicilor de video mapping, aflate la intersecția dintre arta vizuală și știință.

Cu această ocazie, COPAC a lansat campania ,,Noua rutină de sănătate”, împreună cu partenerii săi Societatea Națională de Medicina Familiei, Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale ”Victor Babeș”, MSD România și Synevo, și a făcut publice rezultatele unui studiu făcut de CULT Marketing Research în august 2022, pe un eșantion de peste 1000 de repondenți adulți, rezidenți în mediul urban.

De ce o nouă rutină în sănătate?

 Chiar dacă în prezent vorbim de o perioadă mult mai stabilă din punct de vedere epidemic comparativ cu vârfurile de incidență din primii ani ai pandemiei, boala COVID-19 este încă prezentă printre noi, cu toate riscurile pe care aceasta le presupune mai ales în cazul celor vulnerabili. În plus, nu există garanția că nu ar putea apărea variante ale virusului cu transmisibilitate foarte mare sau cu efecte severe.

,,Din punctul meu de vedere, primul loc în rutina de sănătate îl are prevenția. Citeam că acum mai multe sute sau poate mii de ani medicii chinezi erau plătiți atâta vreme cât familiile de care aveau grijă erau sănătoase și dimpotrivă, erau pedepsiți atunci când se îmbolnăveau. Deci, profilaxia își are un rol foarte important din cele mai vechi timp. Noua noastră rutină de sănătate este de fapt cea pe care o știm de mai mult timp, cea pe care o știm de când au început vaccinările în medicină”, a subliniat dr. Simin Florescu, directorul medical de la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale ,,Victor Babeș” din Capitală.

Campania ,,Noua rutină de sănătate” își propune ca, prin încurajarea testării COVID-19 de la primele simptome, să promoveze un comportament responsabil prin evitarea contactului cu alte persoane în cazul unui test pozitiv și contactarea medicului de familie pentru monitorizare/direcționare către Centre de evaluare dacă este cazul.  În acest fel, pe de o parte cei infectați cu virusul COVID-19 vor beneficia de tratament corespunzător, evitând complicațiile bolii sau efectele pe termen lung ale acesteia, iar pe de altă parte vor proteja categoriile de persoane vulnerabile - bolnavii cronici, vârstnicii, gravidele – predispuse să dezvolte forme grave ale COVID-19.

Totodată, campania vizează un demers mai larg de educație al populației privind  importanța testării pentru diagnosticarea unor boli infecțioase, precum HIV, HPV, tuberculoza sau hepatitele.

20% dintre români așteaptă să vadă cum evoluează COVID-19

Potrivit sondajului CULT Marketing Research un român din patru declară că nu s-a testat pentru COVID-19 niciodată de la izbucnirea pandemiei, în contextul în care 74% declară că au avut apropiați care au trecut prin boală (12% a murit din cauza COVID19, 16% - cineva apropiat a fost internat în spital, 46% - cineva apropiat a fost diagnosticat, dar nu a fost internat).

4 din 10 români ar amâna contactarea medicului cu mai mult de 5 zile după apariția simptomelor indicative pentru COVID-19. Cel mai frecvent motiv de întârziere este percepția conform căreia simptomele trebuie să dureze mai mult de 5 zile pentru a fi considerate grave (39%). Un alt motiv, precizat de o cincime dintre respondenți, este teama de internare (20%), precum și teamă că odată diagnosticați și luați în evidență ar trebui să se autoizoleze (15%).

Circa 8 din 10 persoane (77%) cunosc faptul că testarea este necesară pentru  diagnosticarea bolii, dar și faptul că testarea poate contribui la reducerea transmiterii COVID-19, protejându-i pe cei din jur. Majoritatea românilor chestionați (90%) au declarat că ar prefera să se tratează acasă în dacă cazul în care ar avea o formă ușoară-moderată de COVID-19.

,,Covidul care ne-a răvășit viețile timp de 3 ani cel puțin și este normal să fim concentrați acum pe această pandemie și pe virusul SARS-COV -2 care a determinat toate acest dezastru planetar în ultimii ani. Noi, ca specialiști de infecțioase suntem foarte atenți la ce se întâmplă acumcu SARS-cov-2. E un lucru pe care îl ținem în atenție. Vedem că numărul de cazuri grave scade, numărul de bolnavi cu COVID-19 din spitale scade, crește însă numărul de bolnavi cu alte boli”, a explicat medicul infecționist Simin Florescu.

Educația în domeniul sănătății este esențială în acest context, iar expoziția Atlasul Virusurilor reprezintă o contribuție importantă la construcția unei noi rutine de sănătate care să ne ajute să limităm impactul bolilor infecțioase.

,,În cazul Covid-19, o nouă rutină înseamnă un comportament pro-activ în toate etapele successive ce pot contribui la protejarea individului împotriva bolii: măsuri individuale de protecție/prevenție, prezentarea precoce la medic și testarea la apariția primelor simptome. Pentru ca acestă rutină să dea rezultatele așteptate sunt imperios necesare recunoașterea simptomelor de debut ale COVID-19, contactarea medicului de familie și confirmarea infecției prin testare cât mai precoce, precum și prezentarea în timp util la Centrele de Evaluare Covid-19 pentru ca, în funcție profilul individual de risc al pacientului, acesta să beneficieze de tratamentul potrivit”, a afirmat Radu Gănescu, președintele COPAC, care i-a îndemnat pe români să nu aștepte 5 zile până să vadă efectele bolii, ci să apeleze la ajutorul medicului de la primele semne de COVID.

 Cei care vor să viziteze expoziția ,,Atlasul Virusurilor” o vor putea până pe 13 noiembrie 2022, în cadrul evenimentului Art Safari.