Opera Comică pentru Copii oferă acces gratuit copiilor cadrelor medicale

Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), oferă copiilor cadrelor medicale și personalului auxiliar din spitalele bucureștene acces gratuit la aplicația Opera Copiilor (www.operacomica.ro). Pe tot parcursul acestei perioade de pandemie de coronavirus, OCC își dorește să ajungă și în casele acestor copii, care simt absența părinților.

Opera Comică pentru Copii oferă acces gratuit copiilor cadrelor medicale

Din respect și devotament pentru cadrele medicale, Opera Comică pentru Copii oferă în această perioadă acces gratuit la spectacolele de operă, operetă, balet, musical și teatru pentru copii, dar și la emisiunile educative produse în exclusivitate pentru aplicația Opera Copiilor.

,,Copiii eroilor au nevoie de noi, trebuie să le fim aproape, să le oferim aprecierea noastră și produse culturale de calitate. Trecem printr-o perioadă dificilă, dar nu înseamnă că nu putem rămâne împreună, mai ales alături de cei mici, căci pentru ei, Opera Comică pentru Copii se reinventează!”,a declarat Felicia Filip, managerul instituției.

Pentru a obține acces gratuit în aplicația Opera Copiilor, trebuie să se completeze un formular. După trimiterea acestuia, cadrele medicale vor primi pe adresa de e-mail datele necesare pentru intrarea în cont: bit.ly/ÎnscriereCadreMedicale.

În luna mai Opera Copiilor continuă să ofere un program variat de spectacole. Chiar dacă sala de spectacol s-a mutat acasă, Opera Comică pentru Copii își continuă programul normal,  cu două spectacole pe săptămână, difuzate în aplicația www.operacomica.ro.

întreaga activitate în mediul online, imediat după aplicarea măsurilor de urgență, oferind spectacole și emisiuni în Aplicația Opera Copiilor.