Cea mai vârstnică persoană programată la vaccinarea împotriva COVID-19 are peste 100 de ani

Programările pentru vaccinarea împotriva COVID-19 în România continuă, fiind în etapa a doua, care cuprinde vaccinarea populației cu grad de risc și a lucrătorilor care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale. Până acum au fost vaccinați 683.346 de români cu două din cele 3 vaccinuri existente la noi, iar peste un milion s-au programat la vaccinare.

Cea mai vârstnică persoană programată la vaccinarea împotriva COVID-19 are peste 100 de ani

În ultimele 24 de ore au fost vaccinate anti-COVID 35.299 de persoane, din care 31.832 cu vaccinul Pfizer, iar 3.467 cu Moderna. Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, din cei 683.346 de români vaccinați până în prezent, 2.859 au prezentat reacții adverse.

În ceea ce-i privește pe cei un milion de români care așteaptă să se vaccineze, dintre aceștia 137.701 vor fi vaccinați cu vaccinul produs de AstraZeneca.

Cea mai vârstnică persoană programată la vaccinarea împotriva COVID-19 are 102 ani și 7 luni, iar cea mai tânără 15 ani și 11 luni (împlinește 16 ani cu 3 zile înainte de vaccinare).

Vaccinarea împotriva COVID-19 a început în țara noastră in 27 decembrie 2020 cu produsul de la Pfizer. Prima persoană din România care a fost vaccinată împotriva COVID-19 este o asistentă medicală generalistă de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, pe nume Mihaela Anghel, care a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2 în data de 27 februarie 2020. Din 4 februarie 2021 românii au la dispoziție și vaccinul Moderna, iar în 15 februarie vor fi vaccinați primii români cu vaccinul de la AstraZeneca.

Situația vaccinurilor în România

România a primit cea de-a doua tranșă de vaccin AstraZeneca, care constă în 92.400 de doze și a noua tranșă de vaccin Pfizer BioNTech care constă în 196.560 doze.

Procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară. În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

,,Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin Pfizer BioNTech ar urma sa fie adusă în România luni, 22 februarie, iar la acest moment se așteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare”, informează Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.