Mii de români pe listele de așteptare pentru transplant de organe. Pentru unii din ei, aceasta e unica șansă la viață

În acest moment sunt mii de pacienți pe listele de așteptare pentru transplant în România, potrivit Ministerului Sănătății, în condițiile în care pentru unii dintre bolnavi transplantul de organe reprezintă unica șansă la viață. Odată efectuat transplantul, pacienții ,,renasc” și pot duce o viață aproape normală, a semnalat Colegiul Medicilor din România, care susține dezvoltarea transplantului românesc.

Mii de români pe listele de așteptare pentru transplant de organe. Pentru unii din ei, aceasta e unica șansă la viață

Din 2005, în România este celebrată Ziua Națională a Transplantului. O zi în care persoanele care au beneficiat de transplant se bucură că au primit o nouă șansă la viață și le mulțumesc medicilor pentru eforturile depuse. Iar gândurile lor se îndreaptă către familiile care au pierdut pe cineva drag și au acceptat prelevarea. Pe 15 Aprilie 2022 a fost celebrată Ziua Națională a Transplantului, ocazie cu care Ministerul Sănătății a prezentat o situație privind donatorii de organe în România.

Dacă în 2005 au fost 11 donatori de organe, în 2013, numărul a ajuns la 132 iar în 2014, la 138. Apoi, numărul donatorilor a scăzut. Pandemia de COVID-19 a afectat de asemenea activitatea de transplant, astfel că, în 2020 au fost 66 de donatori iar în 2021, 47. În primele 3 luni și jumătate ale anului 2022 au fost 29 de donatori iar activitatea de donare a fost reluată în mai multe spitale din țară.

În plus, există acorduri de colaborare în domeniul transplantului cu Italia și Bulgaria.

,,Ministerul Sănătății tocmai a terminat protocoalele și ghidurile de practică medicală standardizate în domeniul transplantului, după care vor lucra medicii din toate centrele acreditate din țară. Un proiect realizat în premieră în România, prin fonduri europene. În ghiduri sunt prevăzute și criteriile după care vor fi aleși bolnavii care vor beneficia de transplant. În plus, ne propunem să dezvoltăm și să implementăm funcționalitățile registrului național de transplant, astfel încât alegerea să fie bazată pe criterii obiective”, a spus ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

Colegiul Medicilor din România a precizat că activitatea de transplant este una deosebit de complexă şi sensibilă, ce se organizează permanent contracronometru şi care trebuie să se desfășoare cu o precizie maximă. Pe lângă importanța înțelegerii și penetrării în cadrul societății a conceptului de transplant de organe, procedură prin care se salvează alte vieți, nu trebuie uitat că este nevoie de o resursă umană extrem de bine pregătită. În multe privințe, transplantul de organe presupune și echipe mixte, lucrul în echipă, colaborare între medici din diverse zone ale țării, totul într-un interval de timp foarte bine stabilit.

,,Este greu, într-adevăr, să ne imaginăm când suntem sănătoși, ce se întâmplă cu corpul nostru în eventualitatea în care suntem de acord cu donarea de organe. Dar, acest accept, această decizie este o decizie generoasă, o decizie superioară pentru condiția umană. Există în această lume, atât oameni dragi, rude - pacienți care așteaptă cu disperare un organ eligibil - pentru a trăi. Educarea societății noastre cu privire la acest concept - transplantul de organe - se datorează în cea mai mare măsură medicilor implicați în transplant și demersurilor organizațiilor pacienților cu transplant și, bineînțeles, unei părți din societatea civilă. Se datorează activității medicilor care au făcut pionierat în România, cât și succeselor medicilor care fac transplant astăzi, care se traduc prin vieți salvate”, a declarat prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.

Colegiul Medicilor din România susține dezvoltarea centrelor de transplant atât din punctul de vedere al infrastructurii și, bineînțeles al personalului medical dedicat, dar și ca acces transparent al pacienților la listele de așteptare.

,,Este importantă o monitorizare permanentă și vizibilă în sisteme de date informatice a pacienților care au nevoie de transplant, monitorizarea organelor care sunt disponibile la nivel național, în timp real și transparent. Pentru a da încredere activității de transplant trebuie să se asigure o transparență maximă”, a mai subliniat prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.

Donarea de organe în România depinde foate mult de felul în care sunt percepute transplantul și rezultatele acestuia de către populație și, obligatoriu, de transparență. Însă, este nevoie și de informații în această direcție, de campanii de informare, astfel încât populația să înțeleagă și să accepte că poate salva o viață sau chiar mai multe vieți, dacă există compatibilitate, prin transplantul de organe.