Se redeschid școlile și grădinițele. Scenariile galben și verde permit redeschiderea postlicealelor

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a emis Hotărârea nr. 5 din 03.02.2021, referitoare la reluarea activităților ce impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19. De pe 8 februarie, copiii vor putea merge la grădiniță și la școală, având în vedere analiza situației epidemiologice la nivel național la data de 03.02.2021, luând în considerare trendul descendent al numărului de persoane infectate pe teritoriul național din ultima perioadă.

Se redeschid școlile și grădinițele. Scenariile galben și verde permit redeschiderea postlicealelor

Prin Hotărârea emisă sunt propuse scenariile privind activitatea instituțiilor de învățământ și este stabilit modul în care autoritățile acționează în cazul în care incidența scade sau crește și duce ca o localitate să intre într-un alt scenariu.

Iată scenariile:

  1. Scenariul verde – incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori – activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toate categoriile de antepreșcolari, preșcolari și școlari
  2. Scenariul galben – incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1.000 dar mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori – activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toți antepreșcolarii și preșcolarii, elevii claselor din învățământul primar, precum si pentru elevii claselor terminale din învățământul gimnazial, liceal, profesional si postliceal
  3. Scenariul roșu – incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 – activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toți antepreșcolarii și preșcolarii, precum și pentru elevii claselor din învățământul primar.

 Indiferent de scenariu, stagiile de pregătire practică pentru elevii din învățământul liceal tehnologic, postliceal, profesional și profesional dual se vor desfășura cu prezența fizică, respectând procedurile privind măsurile de protecție instituite de către entitățile organizatoare de stagii de pregătire practică și prevederile Ordinului comun al Ministrului Educației și Cercetării și Ministrului Sănătății.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență  propune ca decizia cu privire la modalitatea de desfășurate a activităților ce presupun prezența fizică a studenților în cadrul instituțiilor de învățământ superior, se ia de către conducătorii acestora, în baza autonomiei universitare. La nivelul localităților unde este instituită măsura carantinei zonale, nu sunt permise activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ. 

În situația modificării ratei de incidență cumulată, care determină încadrarea într-un alt scenariu, constatarea și modificarea scenariului se face în condițiile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și ale Ordinului comun al Ministrului Educației și Cercetării și Ministrului Sănătății. Se propune ca activitățile ce presupun prezența fizică a elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, să fie gestionate în funcție de analiza situației epidemiologice realizată la nivelul ministerelor din care fac parte și stabilite prin decizii ale conducătorilor acestora.