Epidemie dublă de rujeolă și Ebola. Pentru prima dată apar focare din ambele boli pe scară atât de mare

Republica Democrată Congo se confruntă cu cel mai mare focar de rujeolă din ultimii zece ani, izbucnit în această țară. Peste 310.000 de oameni au fost infectați și peste 6.000 au murit în ultimul an singuri, iar partea tragică este că trei sferturi dintre ei sunt copii. Și cum un necaz nu vine niciodată singur, unele comunități se confruntă acum cu un focar combinat de rujeolă și Ebola. Potrivit Organizației Medicine Sans Frontineres (MSF) este prima dată când au apărut focare din ambele boli pe o scară atât de mare, în aceeași zonă geografică.

Epidemie dublă de rujeolă și Ebola. Pentru prima dată apar focare din ambele boli pe scară atât de mare

Republica Democrată Congo se confruntă cu cel mai mare focar de rujeolă din ultimii zece ani, izbucnit în această țară. Peste 310.000 de oameni au fost infectați și peste 6.000 au murit în ultimul an singuri, iar partea tragică este că trei sferturi dintre ei sunt copii. Și cum un necaz nu vine niciodată singur, unele comunități se confruntă acum cu un focar combinat de rujeolă și Ebola. Potrivit Organizației Medicine Sans Frontineres (MSF) este prima dată când au apărut focare din ambele boli pe o scară atât de mare, în aceeași zonă geografică.

 Dr. Nicolas Peyraud, expertul MSF în vaccinare, a dezvăluit pe blogul organizației MSF, care sunt provocările de a face față acestei duble epidemii, declanșate de virusuri extrem de contagioase și mortale.

,,Într-o zonă afectată de Ebola, marea majoritate a resurselor medicale sunt mobilizate pentru a preveni răspândirea virusului și pentru a gestiona cazurile suspecte sau confirmate de Ebola. Atunci când personalul și echipamentele medicale sunt deja limitate, supravegherea epidemiologică și îngrijirea medicală a pacienților se pot deteriora în cazul altor boli, cum ar fi rujeola. Cel mai important este să se angajeze comunități în această luptă- campaniile de vaccinare nu pot fi eficiente dacă nu ajung la oameni. În mod similar, activitățile preventive, cum ar fi vaccinările de rutină, sunt reduse drastic. Într-adevăr, în Republica Democrată Congo (RDC), rata de acoperire a imunizării împotriva rujeolei a scăzut semnificativ în zonele de transmitere a Ebola de la începutul epidemiei la jumătatea anului 2018.

Echipele noastre din teren lucrează din greu pentru a rezolva această afecțiune infecțioasă: au activat în îngrijirea pacienților, în campaniile de vaccinare și în activitățile de supraveghere pentru a identifica noi zone ale epidemiei și pentru a începe intervenția cât mai devreme”, a scris Nicolas Peyraud.

Simptome similare în rujeolă și Ebola

Alte provocări pe care le-a semnalat medicul MSF sunt legate de: managementul îngrijirii acestor pacienți, în condițiile în care și cei cu rujeolă și cei cu Ebola pot prezenta simptome similare (febră, erupții cutanate, vărsături sau diaree), de triajul pacienților, având în vedere că același personal se ocupă de focar dublu.

,,Dacă persoanele din centrele de sănătate care fac triajul nu sunt instruite să identifice corect cele două boli, există riscul ca un pacient de rujeolă să fie internat într-un centru de tratament cu Ebola și invers”, atrage atenția doctorul.

Sfaturi privind evitarea transmiterii celor două boli contagioase

În ceea ce privește aplicarea precauțiilor de către cadrele medicale pentru evitarea transmiterii bolii, medicul susține că acestea includ igiena strictă a mâinilor, precum și folosirea mănușilor curate și dezinfectarea echipamentelor medicale după fiecare utilizare.

,,Același echipament trebuie folosit doar în unitatea în care sunt izolați pacienții cu rujeolă. Personalul medical dedicat trebuie, de asemenea, să fie imunizat împotriva acestui virus”, a specificat dr. Nicolas Peyraud.

Într-o zonă de transmitere activă a Ebola, este esențial să se ia măsuri suplimentare de prevenire și control a infecțiilor atunci când există un grup mare de oameni adunat în aceeași locație, cum este cazul vaccinării împotriva rujeolei, sfătuiește medicul, expert în vaccinare.

,,La intrarea într-un loc de vaccinare, un agent de screening Ebola preia mai întâi temperatura fiecărei persoane folosind un termoflash (un termometru care permite temperatura unei persoane fără contact fizic) și pune întrebări asupra persoanelor însoțitoare, întrebând dacă au avut simptome precum: febră, diaree sau vărsături în ultimele două zile. Copiii și însoțitorii sunt invitați să se spele pe mâini. Cu aceste măsuri, riscul unei persoane cu Ebola să intre în locul vaccinării este extrem de scăzut. La coadă, se verifică dacă este respectată o anumită distanță între fiecare copil. Pentru fiecare copil nou, vaccinatorul trebuie să schimbe mănușile și să se spele pe mâini cu o soluție hidro-alcoolică”, spune dr. Nicolas Peyraud.

Aceste proceduri suplimentare necesită mai mult timp, echipamente și resurse umane, ceea ce înseamnă costuri suplimentare. Locul de vaccinare este, de asemenea, organizat diferit pentru a putea respecta aceste reguli.

Rujeola poate fi prevenită prin vaccinare

Ratele de vaccinare au stagnat pe plan global în ultimul deceniu. OMS și UNICEF estimează că, la nivel global, 86% din copii au primit prima doză de vaccin prin serviciile de vaccinare de rutină din țara lor în 2018 și mai puțin de 70% au primit a doua doză recomandată.

La nivel global, acoperirea cu vaccinuri contra rujeolei nu este adecvată prevenirii epidemiilor. OMS recomandă că este nevoie de acoperire vaccinală cu două doze în proporție de 95% în fiecare țară și toate comunitățile pentru a proteja populațiile de această boală.

În 2018, țările cel mai afectate -țările cu cu cea mai mare rată a incidenței a bolii –au fost Republica Democrată Congo (RDC), Liberia, Madagascar, Somalia și Ucraina. Aceste cinci țări au înregistrat aproape jumătate din toate cazurile de rujeolă din lume, arată UNICEF.

Din ianuarie 2018 până în octombrie 2019, echipele MSF au tratat 46.870 de pacienți cu rujeolă și au vaccinat 1.461.550 de copii.

Rujeola este extrem de contagioasă, chiar mai contagioasă decât Ebola, tuberculoza sau gripa. Virusul poate fi contactat într-un interval de până la două ore după ce o persoană infectată a părăsit încăperea. Se răspândeşte pe calea aerului şi infectează tractul respirator, putându-le fi fatal copiilor malnutriţi sau bebeluşilor cu vârste prea mici pentru a fi vaccinaţi. Odată ce infectarea s-a produs nu există niciun tratament specific pentru rujeolă, prin urmare vaccinarea este o procedură ce salvează viaţa copiilor.

 Peste 140.000 de oameni au murit din cauza rujeolei

Conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a Centrului pentru  Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite (CDC), peste 140.000 de oameni din întreaga lume au murit din cauza rujeolei în 2018. Aceste decese au survenit din cauza extinderii cazurilor de rujeolă la nivel global, pe fondul epidemiilor devastatoare din toate regiunile. Majoritatea deceselor au fost în rândul copiilor cu vârsta sub 5 ani.

 „Faptul că un copil moare de o boală ca rujeola, ce poate fi prevenită prin vaccinare, este, sincer vorbind, revoltător și un eșec colectiv în protejarea celor mai vulnerabili copii ai lumii. Pentru a salva vieți, trebuie să ne asigurăm că toți pot beneficia de vaccinuri – ceea ce înseamnă să investim în imunizare și asistență de sănătate de calitate ca un drept pentru toți”,  a declarat dr. Tedros Adhanom Ghebreysus, directorul General al Organizației Mondiale a Sănătății.

În România, de la debutul epidemiei de rujeolă (2016) și până la finalul lunii noiembrie 2019, s-au înregistrat 18.711 de cazuri de rujeolă, soldate cu 64 de decese. Marea majoritate a îmbolnăvirilor s-a produs în cazul copiilor nevaccinați. În 2018, în România, rata de vaccinare pentru primul vaccin antirujeolic (MCV1) a fost de 90%, iar pentru cel de-al doilea (MCV2) de 81%, în creștere față de anii precedenți (87% MCV1 în 2017; 75% MCV2 în 2017).

Citește și opinia unei asistente medicale despre vaccinarea antigripală, care a devenit în scurt timp virală pe internet.