Testul ADN HPV are potențialul de a detecta cancerul de col uterin mult mai devreme ca până acum

Testul ADN HPV câștigă tot mai mult teren, în fața clasicului frotiu Babeș Papa Nicolau. Cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universității McGill au descoperit că testul ADN HPV are potențialul de a detecta cancerul de col uterin mai devreme ca până acum. Ei au descoperit două noi gene care pot detecta cancerul de col uterin cu un grad ridicat de precizie într-un stadiu incipient.

Testul ADN HPV are potențialul de a detecta cancerul de col uterin mult mai devreme ca până acum

Testul ADN HPV câștigă tot mai mult teren, în fața clasicului frotiu Babeș Papa Nicolau. Cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universității McGill au descoperit că testul ADN HPV are potențialul de a detecta cancerul de col uterin mai devreme ca până acum. Ei au găsit două noi gene care pot detecta cancerul de col uterin cu un grad ridicat de precizie într-un stadiu incipient.

 Sistemul medical canadian este pregătit să înlocuiască testul de rutină Papa Nicolau cu testul HPV.  

 ,,Fără excepție, cauza cancerului de col uterin este HPV”, a precizat dr. Mariam El-Zein, directorul Diviziei Epidemiologiei Cancerului de la Universitatea McGill și primul autor al studiului, potrivit Jurnalului Internațional de Cancer (International Journal of Cancer).

Acesta împreună cu dr. Eduardo Franco, de la catedra Departamentului de Oncologie Gerald Bronfman și dr. Moshe Szyf, profesor la Departamentul de Farmacologie și Terapie McGill au explorat legăturile potențiale dintre metilarea ADN-ului și cancerul de col uterin pentru prima dată. Folosind probe din colul uterin în diferite stadii de dezvoltare a cancerului, laboratorul Dr. Szyf a căutat o legătură între cancer și metilare.

,,Scopul nostru a fost să aflăm dacă am putea folosi markeri de metilare ADN pentru a prezice evoluția cancerului de col uterin. Spre surprinderea noastră, ne-am dat seama că markerii de metilare ADN nu prezic doar cancerul - sunt markeri ai cancerului în sine”, a precizat dr. Szyf, concluzionând că sunt două noi gene care pot detecta cancerul de col uterin cu un grad ridicat de precizie într-un stadiu incipient.

Un nou standard de aur
„Credem că metilarea va înlocui în cele din urmă alte moduri de testare a cancerului de col uterin”, afirmă dr. Szyf, care intenționează să efectueze cercetări suplimentare menite să compare în mod direct acuratețea diagnosticului prin testele ADN HPV cu testele Babeș Papanicolau.

În cadrul screening-ului tradițional de cancer din cabinetele de ginecologie se evaluează proba citologică recoltată de către medicul ginecolog, scopul examinării fiind identificarea celulelor modificate canceros și recunoașterea timpurie a semnelor care denotă stadiul precanceros. Rezultatul analizei poate fi și fals negativ, iar screening-ul nu indică dacă persoana de la care s-a recoltat proba este purtătoare a virusului HPV. De aceea, pe lângă examinarea citologică, se recomandă și efectuarea testului HPV. Tot mai multe țări au introdus în screeningul cancerului de col uterin testul ADN HPV.

Recent, o cercetare a americanilor a scos la iveală că în fiecare an, milioane de adolescente și femei tinere au de făcut examene ginecologice și teste Papanicolau de care nu au nevoie.

În România, anual peste 3300 de cazuri noi de cancer de col

Cancerul de col uterin este a patra cea mai frecventă cauză de deces din lume, respectiv 528.000 de cazuri noi apar în fiecare an. Cancerul de col uterin afectează în special femeile tinere şi de vârstă medie și apare cu 15 ani mai devreme decât cancerul de sân.

Human Papilloma Virus (HPV) este în prezent cel mai răspândit agent infecțios transmisibil pe cale sexuală, de origine virală. HPV are peste 130 de tipuri, dintre care 15 tulpini virale sunt cu risc oncogen ridicat.

În România sunt diagnosticate peste 3300 de cazuri noi în fiecare an și aproape 1800 de persoane mor anual din cauza acestei boli. Deși în țara noastră, screeningul clasic pentru depistarea acestui tip de cancer se face cu ajutoru testului Babeș PapaNicolau, este disponibilă și testarea ADN HPV.

Recent s-a lansat și în România, un test cu autorecoltarea de probe la domiciliu, care poate să identifice prezenţa virusului HPV cu o precizie de aproape 100%, înainte ca acesta să provoace orice leziuni. Testul atrage atenția asupra celor mai periculoase tipuri de HPV, printre care tipurile 16, 18, 31, 33, 45, 52, 58, respectiv 35, 39, 51, 56, 59, 66 și 68. Până acum, testul HPV era posibil doar ca parte a unei examinări ginecologice.