Radiologi avertizează: 75% din pacienții cu cancer pulmonar ajung târziu la medic

Cancerul pulmonar este una din cele mai răspândite și agresive forme de cancer, având drept cauză principală fumatul. Anual, circa 12.000 de români sunt diagnosticați cu această afecțiune, iar trei sferturi dintre pacienți ajung la medic în stadii prea avansate pentru a putea fi salvați. Anul trecut, au fost depistate în România, 9030 cazuri noi de cancer pulmonar la bărbați și 3099 de cazuri noi la femei, potrivit Globocan2020. În Luna Mondială de Luptă Împotriva Cancerului Pulmonar, medicii radiologi Medima Health atrag atenția asupra importanței screeningului persoanelor cu risc, pentru depistarea timpurie a cancerului pulmonar și creșterea șanselor de vindecare.

Radiologi avertizează: 75% din pacienții cu cancer pulmonar ajung târziu la medic

Cancerul pulmonar este cea mai letală afecțiune oncologică la nivel european, provocând mai multe decese anual decât cancerul de colon, de sân și de prostată combinate. În România, cancerul pulmonar s-a clasificat pe locul 2 în România, la numărul cazurilor noi de cancer în 2020.

„Cancerul pulmonar rămâne afecțiunea malignă cu cea mai ridicată rată de mortalitate, ca urmare a diagnosticării tardive. Investigarea imagistică preventivă a persoanelor cu risc în combinație cu renunțarea la fumat ar putea salva multe vieți, reducând incidența acestei boli. Este important ca pacienții să fie informați despre beneficiile screeningului pulmonar și, în urma consultului cu un medic specialist, să efectueze o investigație de computer tomograf (CT)”, a declarat Prof. Univ. Dr. Gheorghe Iana, Directorul Medical Medima Health, într-un comunicat de presă. 

Rata de supraviețuire la 5 ani a pacienților în stadiu avansat de boală este de doar 4% față de diagnosticarea în stadiu incipient, caz în care rata de supraviețuire la 5 ani a pacienților ajunge la 75%. Screeningul pentru cancer pulmonar este indicat persoanelor cu vârste de peste 50 de ani, fumători activi sau celor care au renunțat la fumat în ultimii 15 ani.

Investigația cu eficiență demonstrată prin studii pentru screeningul cancerului pulmonar este CT-ul cu doză redusă de radiații. Aceasta are precizie de 4 ori mai ridicată decât o radiografie toracică în depistarea precoce a cancerului.

Examinarea CT furnizează imagini detaliate ale țesutului pulmonar, pe care un radiolog le va analiza pentru a descoperi eventuale anomalii. O „pată” pe plămâni evidențiată imagistic indică prezența unui nodul pulmonar, care necesită monitorizare. În funcție de dimensiune și de evoluția ulterioară, acesta poate fi un semn al unei leziuni oncologice sau al altor afecțiuni (formațiuni benigne, țesut cicatrizat în urma unei infecții etc.).

CT-ul este o investigație care utilizează radiații X pentru a obține imagini de înaltă rezoluţie ale organelor interne. În cazul screeningului pulmonar, doza de radiații folosită este cu 90% mai mică (<1,5 mSv) față de o examinare CT cu doză completă, riscul de a cauza apariția unui cancer fiind unul extrem de scăzut.

Pentru a veni în sprijinul pacienților predispuși riscului de a dezvolta cancer pulmonar, rețeaua de excelență în imagistică medicală și radiologie Medima Health realizează investigații de screening pulmonar în cele 6 clinici din București și din țară. Pacienții pot beneficia de o evaluare corectă a sănătății pulmonare, realizată cu echipamente CT de ultimă generație, de către medici radiologi cu experiență.

În această vară, medicii Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ,,Dr. Victor Babeș” au atras atenția că neoplasmul bronho-pulmonar cu care se prezintă bolnavii în unitatea sanitară este în stadiu atât de avansat încât nu mai permite decât un tratament paliativ.