Pandemia de COVID-19 îi determină pe români să-și amâne vizita la medic

Peste jumătate dintre românii din mediul urban au amânat din cauza pandemiei, reliefează un sondaj realizat de Medlife, care arată că principalele motive sunt frica de implicațiile și repercusiunile aduse de pandemie, și amânarea urgențelor medicale din cauza suprasolicitării sistemului medical românesc.

Pandemia de COVID-19 îi determină pe români să-și amâne vizita la medic

Sondajul a fost realizat în perioada 05-10 noiembrie 2021, pe un eșantion de 504 respondenți din mediul urban, utilizatori de internet, cu vârste cuprinse între 25 și 55 de ani, 53.8% dintre respondenți, având în gospodărie copii cu vârste sub 18 ani și s-a axat pe comportamentul românilor în privința mersului la medic în timpul pandemiei și a prevenției în sănătate, motivele pentru care au fost la medic în ultimele 18 luni și atitudinea față de importanța unui abonament individual de sănătate.

Mai mai mult de jumătate dintre respondenții participanți la sondajul online obișnuiau să meargă de câteva ori pe an la medic înainte de pandemie. Dintre aceștia, 79% mergeau la medic înainte de 2020 în mod special pentru controale de rutină și analize de sânge.

Contextul pandemic, însă, i-a făcut pe mai mult de jumătate dintre respondenți să-și amâne vizitele la medic în ultimele 12 luni. Profilul celor care au amânat să meargă la medic pe timpul pandemiei este conturat în special de femei (60%) cu vârste cuprinse între 35-44 de ani (65%) cu educație medie (65%).

Întrebați care sunt principalele motive pentru care și-au amânat vizitele la medic, frica și lipsa unei urgențe medicale (77%) i-au ținut departe pe români de medic încă de la debutul pandemiei. Doar 44% dintre respondenți și-au făcut un set de analize în ultimele 12 luni. Trist este că 26% dintre participanții la studiu au declarat că nu și-au făcut niciodată un set de analize medicale.

Serviciile de telemedicină și abonamementele medicale mai solicitate

Pandemia a arătat că este foarte important să ai medicul la un telefon distanță, iar acest lucru a contribuit la adoptarea telemedicinei și în România. În această perioadă, 30% dintre respondenții intervievați au declarat că au apelat în această perioadă la consultații online sau prin telefon, majoritatea românilor.

Abonamentele medicale oferite de către sistemul privat de sănătate pentru analize și investigații au devenit o soluție tot mai căutată. Datele sondajului arată că, în prezent, 4 din 10 respondenți au deja un abonament de sănătate, individual sau prin intermediul companiei unde lucrează. Motivele pentru care românii au ales sau ar alege un abonament medical țin de rapiditatea serviciilor, calitatea acestora, dar și compensarea sistemului public de sănătate. Astfel:

Peste jumătate dintre respondenți au declarat că abonamentul medical le oferă acces mai ușor și rapid la servicii medicale; calitatea serviciilor medicale și dotările tehnologice înalte reprezintă un beneficiu pentru jumătate dintre respondenți; o treime ar alege un astfel de abonament pentru echipa medicală și pentru atitudinea față de pacienți; o treime ar alege un abonament la o clinică privată pentru reducerile la diverse servicii medicale; 4 din 10 români își doresc aceste pachete ca pe o alternativă la sistemul public de sănătate.

 Aproape 80% dintre participanții la sondajul online consideră util un abonament medical chiar și pentru copii.

„Experiența ne-a arătat că prevenția este întotdeauna mai ieftină decât tratamentul și că, de fapt, cel mai scump lucru este să nu ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi mai ales într-un context atât de apăsător . Abonamentul medical este un instrument extrem de eficient, în special, în scop de prevenție și monitorizare. După ce am extins la scară largă acest tip de serviciu la nivelul companiilor, acum venim mai aproape de români cu abonamente individuale pentru adulți și copii pentru a răspunde unor nevoi specifice. Fie că vorbim despre prevenție, fie că vorbim de monitorizarea unei boli cronice sau de investigații necesare în context COVID, toate acestea pot fi accesate în condiții preferențiale prin intermediul abonamentelor individuale. În plus, pe lângă accesul rapid și continuu la servicii, specialități medicale și la tehnologie de top, există avantajul unei vaste acoperiri la nivel național, MedLife fiind operatorul cu cea mai extinsă rețea din România, cu prezență în peste 25 de orașe mari și medii“ a declarat Mihai Marcu, CEO și Președinte MedLife Group.