Clinici medicale private din România oferă asistență medicală gratuită refugiaților din Ucraina

Sunt deja 4 zile de război în Ucraina, iar numărul victimelor este în continuă creștere. Kievul a anunţat ieri că cel puţin 198 de civili ucraineni au fost ucişi de la începutul invaziei ruse, la care se adaugă militari ucraineni, dar și ruși care şi-au pierdut viaţa. Între timp, tot mai mulți ucraineni părăsesc țara. În România au venit până acum 56.000 de oameni, care au fugit din calea războiului. Autoritățile sanitare oferă servicii medicale gratuite celor care cer azil în România, precum și refugiaților care sunt în trecere prin țara noastră, iar câteva clinici medicale private din România deja au anunțat că oferă asistență medicală gratuită refugiaților din Ucraina sau trimit ajutoare în Ucraina.

Clinici medicale private din România oferă asistență medicală gratuită refugiaților din Ucraina

După ce a trimis asistență medicală la frontiera cu Ucraina prin unitatea mobilă amplasată la Sighetu Marmației și a pus la dispoziție gratuit centrele pentru testare Covid-19, aflate în apropierea graniței, MedLife vine în sprijinul țării vecine cu aparatură medicală și materiale sanitare ce urmează să ajungă la cele mai afectate spitale.  În mai puțin de 24 h compania a colectat peste 30 de tone de materiale sanitare și echipamente medicale din toate unitățile MedLife.

Ajutorul umanitar cuprinde ecografe, paturi de spital, aparatură pentru sălile de intervenție chirurgicală, dispozitive medicale pentru dezinfecție și sterilizare, aparate de laborator și medicamente. Materialele au fost colectate la sediul central MedLife din București, urmând să fie transportate către Ucraina de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în această seară. La graniță, materialele vor fi ridicate și livrate de către autoritățile locale din Ucraina.

Potrivit reprezentaților MedLife, aceasta este prima tranșă de ajutoare umanitare ce pleacă către Ucraina, urmând ca în perioada imediat următoare să fie centralizate noi resurse în acest scop.

,,Partenerii de la Zi de Bine ne-au trimis în seara zilei de ieri o listă de nevoi de la cele mai afectate spitale din Ucraina, listă dublată de o alta din partea Ambasadei. Ne-am mobilizat în regim de urgență și în mai puțin de 24 de ore am colectat peste 30 de tone de materiale. Sunt recunoscător tuturor colegilor pentru solidaritate și implicare. Credem că în astfel de momente contează mai mult ca oricând să fim întâi de toate oameni și să ajutăm la rândul nostru alți oameni. Umanitatea este principala noastră armă”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.

 Centrele din rețeaua Regina Maria au anunțat că oferă servicii medicale gratuite pentru vecinii noștri ucraineni obligați să își găsească un refugiu departe de casă.

,,Suntem martorii unor evenimente care cer deopotrivă solidaritate, implicare și acțiune din partea fiecăruia dintre noi. Suntem oameni care vin în sprijinul altor oameni. Serviciile pot fi accesate în toată rețeaua de policlinici REGINA MARIA, precum și în cele peste 300 de clinici partenere din întreaga țară, în baza cărții de identitate sau a pașaportului ucrainean”, susțin reprezentanții rețelei private de sănătate, care au anunțat că au lansat și serviciul „Terapeutul de gardă”, disponibil refugiaților, dar și celor care au rude și prieteni în Ucraina și care sunt îngrijorați pentru situația celor dragi sau ale căror familii au fost separate sau forțate să-și părăsească domiciliul.

,,Am început să oferim servicii medicale gratuite în toate policlinicile proprii și partenere din întreaga țară, pentru a veni în sprijinul ucrainenilor nevoiți să își părăsească țara. Discutând permanent cu specialiștii noștri și cu medicii din zonele de graniță, ne-am dat seama că este nevoie și de un alt tip de implicare: suport psiho-emoțional. Amploarea unui conflict armat, trauma familiilor separate, nevoite să lase în urmă locul pe care îl numeau ”acasă”, frica și nesiguranța – toate acestea necesită implicarea unor terapeuți pregătiți pentru a oferi sprijin în astfel de situații de criză”, au precizat reprezentanții rețelei Regina Maria.

Acest serviciu poate fi apelat la numărul 021 9277, 24/7, pentru o conversație gratuită, momentan în limba română sau engleză, dar rețeaua Regina Maria caută și terapeuți care pot oferi suport în limba ucraineană sau rusă.

Enayati Medical City se alătură demersurilor autorităților, tuturor organizațiilor și oamenilor care, din solidaritate, oferă ajutor ucrainienilor care au fost nevoiți să își părăsească țara.

Împreună cu partenerii săi, Enayati Medical City își deschide larg porțile și oferă persoanelor refugiate din calea războiului: servicii medicale, 20 de locuri de cazare și mese asigurate. Detalii la telefon  +40 (721) 983 638.

Federația Națională a Patronatelor de Medicina Familie recomandă cabinetelor de medicina familiei să ofere servicii medicale gratuite cetățenilor ucraineni care le solicită, în această perioadă dificilă.

 Alianța Pacienților Cronici din România - APCR - incepand de luni 28.02.2022, pune la dispoziția refugiaților din Ucraina, callcenter-ul cu nr de apel 0212530591, unde fiecare apelant va fi navigat prin sistemul de sănătate, va primi consiliere medicală de bază, psihologică, nutriție, dar și medicamentele necesare tratamentului indicat de medicii implicați, prin procurarea acestora de la producători.