Alăptarea exclusivă scade riscul de alergii și astm. Ce fac mamele în contextul COVID-19?

Alăptarea exclusivă la sân în primele 3 luni de viață a fost legată de un risc mai mic de alergii respiratorii și astm, au concluzionat cercetătorii. Dar în perioada pandemiei de COVID-19, alăptarea la sân a devenit o ,,problemă” în special în cazul bebelușilor veniți acum pe lume din mame infectate cu noul coronavirus, pentru care s-a recomandat izolarea nou-născuților și hrănirea acestora cu formulă de lapte.

Alăptarea exclusivă scade riscul de alergii și astm. Ce fac mamele în contextul COVID-19?

Oamenii de știință de la Universitatea din Maryland au studiat 1.177 perechi mamă-copil. O treime dintre copii au fost alăptați exclusiv până la vârsta de 3 luni. Până la vârsta de 6 ani, 20,8% dintre copii au fost diagnosticați cu alergii respiratorii și 11,3% cu astm. Potrivit cercetătorilor, alăptarea exclusivă la sân în primele 3 luni a fost asociată cu un risc relativ scăzut cu 23% de alergii respiratorii la vârsta de 6 ani. De asemenea, a fost asociat cu un risc relativ mai mic cu 34% de astm, dar numai dacă copiii nu aveau antecedente familiale de astm.

„Problemele căilor respiratorii, cum ar fi alergiile respiratorii și astmul alergic, pot fi prevenite în unele cazuri, prin încurajarea alăptării exclusive timp de cel puțin 3 luni, întrucât laptele uman este potențial benefic în reducerea riscului de-a face astfel de probleme copiii”, a declarat prof.dr. Galya Bigman, de la Universitatea din Maryland, după cum precizează ScienceDaily.com.

Laptele matern oferă protecție împotriva a numeroase boli și constituie cea mai bună sursă de hrană pentru majoritatea sugarilor. Copiii alăptați au mai multe șanse de supraviețuire și dezvoltare.

Poziția UNICEF privind alăptarea în contextul COVID-19

Recomandările Organizației Mondiale a Sănătății referitoare la mamele care au COVID-19 sunt pentru alăptare, în condițiile în care se respectă toate măsurile de precauție privind limitarea răspândirii noului coronavirus. Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România a recomandat izolarea nou-născutului de mama infectată și hrănirea acestuia cu formulă de lapte, ținând cont de actuala infrastructură a secțiilor de obstetrică-ginecologie și neonatologie a maternităților din România și de amploarea pandemiei COVID-19 în țara noastră. Totuși Societatea a indicat menținerea lactației mamei prin stimulare.

Potrivit UNICEF, în contextul COVID-19, nu există nicio dovadă că boala poate fi transmisă prin laptele matern, prin urmare, femeilor diagnosticate cu COVID-19 li se recomandă să continue alăptarea timpurie exclusivă de la naștere până la șase luni și, apoi, continuarea alăptării până la cel puțin doi ani, cu luarea de măsuri de precauție.

,,O mamă diagnosticată cu COVID-19 ar trebui ajutată să realizeze contactul piele pe piele cu bebelușul ei nou-născut, să îl alăpteze în siguranță și să stea în aceeași încăpere cu el. Când copilul ajunge la vârsta de șase luni, alimentația diversificată și complementară adecvată ar trebui să fie disponibilă, cu respectarea prevederilor menționate legate de igienă.Alăptarea copiilor care sunt bolnavi ar trebui de asemenea continuată prin creșterea frecvenței sau a duratei fiecărei mese și în timp ce mama ia măsurile de protecție necesare. În cazul în care bebelușul nu se poate hrăni la sân, mama trebuie ajutată să îl hrănească cu lapte matern exprimat prin muls”, arată UNICEF, într-un comunicat de presă.

 Măsuri de precauție pentru mamele care alăptează

Mamele care alăptează trebuie să fie atente la igiena respiratorie în timpul alăptării prin purtarea unei măști care să acopere gura și nasul, să-și spele mâinile cu apă și săpun timp de minimum 20 de secunde înainte și după contactul cu copilul, să curețe periodic și să dezinfecteze suprafețele pe care le-au atins. Dacă mama exprimă laptele cu mâna, cu ajutorul unei pompe manuale sau electrice, trebuie să-și spele mâinile înainte de muls sau înainte de a atinge orice pompă sau părți ale biberonului și să se asigure că pompa a fost adecvat curățată după fiecare utilizare. Laptele exprimat ar trebui dat copilului folosind un biberon sau o linguriță curate, preferabil de către  persoană care nu are simptome ale bolii și cu care copilul se simte confortabil.

,,Intensificarea protecției, promovării și susținerii pentru hrănirea adecvată a bebelușilor și copiilor mici este, așadar, o acțiune de maximă importanță pe care personalul medical trebuie să o protejeze chiar și în contextul COVID-19. Îndeosebi în zonele rurale izolate și sărace, sprijinul asistenților medicali comunitari și al mediatorilor sanitari romi este esențial în cazul mamelor vulnerabile”, a precizat UNICEF.